compania nationala de investitii

2. Consolidare şi reabilitare săli de sport construite până în 2000

Programul de reabilitare şi consolidare a sălilor de sport construite înainte de anul 2000 a demarat ca urmare a solicitărilor venite din partea autorităţilor publice locale, în anul 2005. Scopul programului îl constituie îmbunătăţirea condiţiilor pentru practicarea sportului în şcoli precum şi asigurarea confortului termic optim necesar pentru practicarea activităţilor sportive.

În vederea includerii în program este necesară transmiterea către CNI S.A. a următoarei documentaţii:
adresa de solicitare din partea deţinătorului

  • extrasul de carte funciară
  • Hotărârea Consiliului Local privind transmiterea în folosinţă gratuită CNI S.A. a imobilului şi terenului aferent, în scopul consolidării/reabilitării obiectivului
  • expertiza tehnică
  • auditul energetic
  • documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie
  • certificatul de urbanism
  • autorizaţia de construire pentru lucrările de consolidare şi reabilitare
  • protocolul de predare – primire
  •  

De asemenea, documentaţia tehnică pentru lucrările de consolidare şi reabilitare a obiectivelor trebuie să cuprindă:

  • piese scrise: memoriu tehnic pentru toate tipurile de lucrări solicitate (verificat de verificatori tehnici atestaţi şi vizat de expertul tehnic atestat care şi-a însuşit soluţia de intervenţie), caiete de sarcini (arhitectură, rezistenţă, instalaţii), listele de cantităţi pe categorii de lucrări  
  • piese desenate: pentru lucrările de consolidare şi reabilitare, verificate şi vizate de verificatori tehnici atestaţi – la cerinţele stabilite de proiectant – şi vizate de expertul tehnic atestat care şi-a însuşit soluţia de intervenţie

În cazul în care obiectivul de investiţie este clasificat pe lista monumentelor istorice, CNI S.A. va solicita şi avizele necesare emise de autoritatea competentă.
 

Programul este reglementat prin Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1007/27.06.2005 precum şi prin Hotărârea de Guvern nr. 818/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru derularea Programului Săli de Sport prin Compania Naţională de Investiţii S.A. Totodată, întocmirea documentaţiei de avizare a indicatorilor tehnico-economici ai unui obiectiv de investiţie trebuie să ţină cont de prevederilor următoarelor acte normative:

  • Hotărârea de Guvern nr. 28/2009 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii
  • Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 1071 din 16.12.2009 privind modificarea şi completarea Ordinului Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 157/2007  pentru aprobarea reglementării tehnice "Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor"
  • Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 157/2007  pentru aprobarea reglementării tehnice "Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor" cu modificările şi completările ulterioare

Listele sinteză cu obiectivele de investiţii din cadrul programului se stabilesc prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

← Înapoi la Programe